Am lansat catalogul cursurilor din 2018

Am lansat catalogul care cuprinde portofoliul trainingurilor pentru anul 2018. Catalogul este conceput ca o resursa utila pentru toate persoanele care vor sa gaseasca inspiratie pentru programele de formare la care isi doresc sa participe in acest an. In catalog se regasesc atat cursurile sustinute de trainerii romani, cat si cele organizate in parteneriat cu institutii de training din Marea Britanie. Ne dorim sa oferim, in aceasta forma, o imagine de ansamblu a experientei de invatare pe care o puteti gasi in sala de curs.

Cu o experienta de 7 ani in organizarea cursurilor de comunicare si management, am inclus in 2018 noi programe de formare. Acestea vin in completarea cursurilor actuale si dezvolta aptitudinile de comunicare si marketing, dar promoveaza si alte preocupari care tin de un stil de viata sanatos, precum agricultura urbana si agricultura ecologica. O premiera in acest an va fi lansarea cursului de Designer floral, organizat in colaborare cu floraria online Floridelux.ro. Cursul are dedicata o sectiune speciala in catalog, intitulata "De la Hobby la Profesie". Decorator floral este primul din seria de cursuri de transformare a unor simple hobby-uri in afaceri profitabile, urmand motto-ul adoptat de noi: "Fa ceea ce iti place si nu vei munci o zi in viata ta".   

"In 2018 ne vom axa pe dezvoltarea abilitatilor de comunicare si management ale persoanelor care doresc sa isi imbunatateasca performantele in organizatie sau vor sa incerce experiente noi precum freelancing-ul. Pentru acestia din urma, cursurile de marketing digital, copywriting si comunicare online sunt cele mai importante, intrucat pun bazele unui sistem pe care freelancer-ul trebuie sa il cunoasca pentru a castiga vizibilitate in randul potentialilor clienti" spune Beatrice Pandea, coordonatorul de training.  

Un alt domeniu important pentru noi este agricultura. Anul acesta portofoliul nostru va fi completat cu un curs nou, de management al fermei, ca urmare a solicitarilor venite din partea absolventilor cursurilor de agricultura ecologica. Prin introducerea unui modul de marketing in cadrul singurului curs acreditat de agricultura ecologica, ne-am propus sa crestem vizibilitatea fermierilor si companiilor agricole autohtone si sa ii sprijinim in competitia pentru promovarea produselor romanesti de calitate.

Catalogul cuprinde detalii despre cele mai vandute cursuri de-a lungul celor 7 ani de activitate, precum organizarea de evenimente, marketing digital si copywriting. Fostii cursanti vor gasi module suplimentare pentru cursurile pe care le-au urmat avand posibilitatea sa aprofundeze cunostintele cu resursele gratuite precum eBook-urile si Ghiurile legislative lansate recent. 

"Ne dorim ca interactiunea cu Creative Business Management sa fie o experienta umana si nu una exclusiv profesionala. In 2018 vom continua sa ne dedicam efortul catre crearea unei comunitati de oameni interesati de dezvoltare personala prin training" spune Beatrice Pandea. 

Catalogul poate fi descarcat accesand acest link: Catalogul Cursurilor Creative.